La sediul Bazei 48 Comunicații și Tehnologia Informației s-a desfășurat ceremonia militară prilejuită de sărbătorirea a 80 de ani de activitate. În cadrul ceremoniei a fost citit Ordinul șefului Statului Major al Apărării privind sărbătorirea a 80 de ani de la înființarea Bazei 48 Comunicații și Tehnologia Informației și în semn de apreciere a rezultatelor remarcabile obținute de personalul unității în îndeplinirea misiunilor specifice, precum și a contribuției aduse la promovarea imaginii Armatei României a fost decorat Drapelul de Luptă cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de „Cavaler”, cu însemne de pace, pentru militari de către contraamiralul Ion-Cristian Lişman, locţiitor pentru Resurse al şefului Statului Major al Apărării. Totodată, ca semn de apreciere a profesionalismului manifestat de personalul unității și pentru buna colaborare cu unitățile din Forțele Aeriene, Forțele Navale și Comandamentul Forțelor Întrunite au fost conferite Emblema de Onoare a Forțelor Aeriene, Emblema de Onoare a Forțelor Navale și Emblema de Onoare a Comandamentului Forțelor Întrunite.
La finalul ceremoniei în prezența doamnei Maria Cerăceanu, soția general-maiorului (r) Ion Cerăceanu (n.1955 - d.2021), a fost dezvelită placa cu denumirea onorifică „Muzeul Comunicațiilor și Informaticii General-maior ION CERĂCEANU”.
Muzeul Comunicațiilor și Informaticii cu sediu în cazarma Bazei 48 Comunicații și Tehnologia Informației, de azi 10 ianuarie a.c. poartă demunirea onorifică „General-maior ION CERĂCEANU”, în memoria celui care cu pasiune pentru istorie, cu profesionalism și tenacitate a contribuit la înființarea și dezvoltarea muzeului.
***
În urmă cu 80 de ani a luat ființă, în data de 10 ianuarie 1942, Regimentul 4 Transmisiuni, unitate de elită a Armatei României, ale cărei tradiții sunt continuate astăzi de Baza 48 Comunicații și Tehnologia Informației.
Privind retrospectiv, unitatea a parcurs o serie de transformări structurale, a fost dislocată în diferite garnizoane pe teritoriul național și a purtat mai multe denimiri, adaptându-se continuu în concordanță cu progresul științei și tehnicii din domeniul comunicațiilor și informaticii.
Baza 48 Comunicații și Tehnologia Informației este astăzi structura specializată din Armata României care asigură infrastructura de rețea și informațională necesară conducerii la nivel operativ și strategic, dispunând de o dotare modernă, ce implementează soluții moderne în domeniu.