Ceremonial militar de predare – primire a comenzii Bazei 48 comunicații și tehnologia informației
In prezența comandantului Comandamentului Comunicațiilor și Informaticii, domnul General de brigadă Adrian BRÎNZĂ, a comandanților unităților militare subordonate și a militarilor din Baza 48 Comunicații și Tehnologia Informației, domnul colonel Cristian MITRUȘ a predat comanda și Drapelul de luptă al bazei, domnului colonel Bogdan STOCHIRLEA.
Colonelul Bogdan STOCHIRLEA s-a născut pe 23 noiembrie 1975 în oraşul Slobozia, judeţul Ialomița.
A absolvit Liceul Militar "Tudor VLADIMIRESCU" din Craiova în anul 1994 şi Academia Trupelor de Uscat "Nicolae Bălcescu", arma comunicații și informatică, în anul 1998. După finalizarea Cursului de bază în specialitatea război electronic a fost repartizat la Brigada 243 Radioelectronică şi Observare “Callatis” din Constanța unde a încadrat diferite funcţii tehnice şi de comandă de la baza carierei militare conform specificului unității.
Începând cu anul 2005 a îndeplinit succesiv funcţiile de Ofiţer 4 și Ofițer 3 în diferite birouri ale Secției analiză din cadrul aceleiași unități, unde a fost implicat în mai multe proiecte, misiuni și exerciții naționale și intermaționale în sprijinul Forțelor Navale, printre care se remarcă participarea la bordul navelor Forțelor Navale pe timpul activării Grupului Naval de Cooperare din Marea Neagră – BLACKSEAFOR din 2008 și 2009, Operaţia ATALANTA 2012, precum și exerciţiile Grupării Navale Permanente NATO nr. 2 (SNMG-2) pe timpul dislocării acesteia în Marea Neagră din 2014 și 2015.
La data de 01 octombrie 2013 a fost numit șef Birou analiză specială în Secția analiză.
În perioada 2016-2018 a urmat cursurile Facultăţii de comandă şi stat major din Universitatea Naţională de Apărare, specializarea Conducere interarme Forţe Terestre. După absolvire a fost repartizat în funcția de șef de Stat major la Centrul 110 Comunicații si Informatică "Viceamiral inginer Grigore MARTEȘ", unde și-a desfășurat activitatea până în septembrie 2021.
În semn de apreciere, de-a lungul carierei, i-au fost conferite următoarele distincții: The Common Security and Defence Policy Service Medal (2012), Emblema de merit "În Serviciul Armatei României" cls. a III-a (2013), Semnul onorific "În Serviciul Patriei" pentru 20 de ani de activitate (2018), Emblema de Onoare a Comunicaţiilor şi Informaticii (2019) și titlul de Veteran din teatrele de operaţii (2021).
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016/679.
Detalii OK