Pagină în construcÈ›ie!
 

 

SCURT ISTORIC

La 1 iulie 1942, prin Ordinul Marelui Stat Major nr. 85959 din 02.06.1942 și Decretul nr. 3818 din 31.12.1942 se înființează Comandamentul Transmisiunilor.
Data de 1 iulie 1942 marcheză două momente deosebit de importante în istoria armei: prin Ordinul Marelui Stat Major nr. 85959 din 02.06.1942 și Decretul nr. 3818 din 31.12.1942 se înființează Comandamentul Transmisiunilor și Centrul de Instrucție al Transmisiunilor cu Școala de Subofițeri de Transmisiuni și Școala de Ofițeri de Transmisiuni.
Comandamentul Transmisiunilor, al cărui continuator este astăzi Comandamentul Comunicațiilor și Informaticii, a parcurs succesiv o serie de etape de transformare și reorganizare. Cele mai importante dintre acestea fiind:
• la 24.07.1945, Comandamentul Transmisiunilor se desființează;
• la 01.02.1949, Comandamentul Transmisiunilor se reînființează, sub denumirea de Comandamentul Transmisiunilor Armatei, prin transformarea Brigăzii de Transmisiuni;
• la 15.06.1951, denumirea Comandamentului Transmisiunilor Armatei se schimbă în Comandamentul Trupelor de Transmisiuni;
• la 24.09.1990, denumirea Comandamentului Trupelor de Transmisiuni se schimbă în Inspectoratul Transmisiunilor;
• la 01.02.1991, denumirea Inspectoratului Transmisiunilor se schimbă în Inspectoratul General al Transmisiunilor;
• la 30.10.1993 se înființează Comandamentul Transmisiunilor, Informaticii și Electronicii, rezultat din comasarea Inspectoratului General al Transmisiunilor, Direcția Informatică, și Automatizarea Conducerii Trupelor și Secția Luptă Electronică;
• la 01.05.1997 se constituie Comandamentul Transmisiunilor prin reorganizarea Comandamentului Transmisiunilor, Informaticii și Electronicii și înființarea, la 30.04 1997, a Direcției Comunicații și Informatică din Statul Major General (J6);
• la 01.05.2006, denumirea Comandamentului Transmisiunilor se schimbă în Comandamentul Comunicațiilor și Informaticii.
În prezent, Comandamentul Comunicațiilor și Informaticii este subordonat Statului Major al Apărării, care conduce unitățile din subordine pentru planificarea și desfășurarea operațiilor în infrastructura CIS din responsabilitate în scopul furnizării de servicii de comunicații și tehnologia informației necesare Armatei României la nivel strategic și sprijinului cu sisteme și servicii de comunicații și tehnologia informației la nivel operativ și tactic, concomitent cu menținerea securității cibernetice a infrastructurii utilizate. Totodată, prin Baza 48 comunicații și tehnologia informației, asigură conducerea administrativă pentru participarea la operații în afara teritoriului statului român a modulului NATO DCM „E”/Batalionul 2 Transmisiuni NATO (2NSB) (Modulul NATO de comunicații și informatică dislocabil DCM „E” este integrat în cadrul structurii militare de comandă NATO, este sub comanda operațională a SACEUR și poate fi angajat în operații, anual, pe o perioadă de 6 luni).
Din 13 iulie 2018, Comandamentul comunicațiilor și informaticii are ca Patron Spiritual pe Sfântul Arhanghel Gavriil. Arhanghelul Gavriil este îngerul bunătății și al milostivirii lui Dumnezeu, fiind cunoscut și cu numele de Gabriel, Abruel sau Gibrail, el este arhanghelul aducător al veștilor importante pe care Dumnezeu dorește să le transmită oamenilor.